COLONOSCOPIE LA BIOMEDICA

CENTRUL MEDICAL BIOMEDICA

COLONOSCOPIA

COLONOSCOPIA  este procedura medicala prin care se examineaza interiorul intestinului gros folosind un tub flexibil strabatut de  fibre optice și o cameră video.

Cu acest instrument, medicul are posibilitatea să examineze mucoasa intestinului gros (colon) si sa verifice prezenta sau absenta unor anomalii,leziuni de la acest nivel. .
Prin colonoscopie se pot descoperi prezenta eventualelor ulceratii sau unor 
polipi,diverticuli sau tumori si da posibilitatea medicului, cu acordul pacientului, sa efectueze biopsii sau chiar îndepărtărea acestora in timpul efectuării investigației.
Cancerul colorectal este unul dintre cele mai întâlnite și mai grave cancere. Acesta poate fi depistat în stadii incipiente, prin realizarea unei colonoscopii.

COLONOSCOPIA este cea mai costisitoare metoda de examinare a intestinului gros,necesita pregatire speciala din partea pacientului (curatirea colonului folosind substante purgative speciale),este relativ dificila pentru pacient. Se poate realiza cu sau fara sedare (anestezie superficiala), are un risc moderat prin aparitia rara dar posibila a unor complicatii.

Indicatiile colonoscopiei


-Persoanelor peste 50 de ani (barbati si femei) ca metoda  de depistare a cancerului colorectal;

-Persoanelor sub 50 de ani aflati intr-una din situatiile de mai jos:

  • diaree cronică sau constipație cronică agravată, dacă este însoțită și de alte semne clinice;
  • prezența sângelui în scaun;
  • balonări și crampe abdominale frecvente, nespecifice;
  • modificări ale aspectului scaunului;
  • antecedente de afecțiuni sau intervenții colorectale;
  • boli inflamatorii intestinale;
  • suspiciune de polipi, cancer;
  • evaluarea pacienților care au în familie rude diagnosticate cu cancer colorectal, deoarece există posibilitatea predispoziției genetice pentru această afecțiune.

Pregatirea pentru colonoscopie

În vederea efectuǎrii unei colonoscopii de calitate, intestinul trebuie sǎ fie curat pentru a permite medicului sǎ evalueze cu acurateţe întreaga mucoasǎ colonicǎ. Farǎ o pregătire adecvatǎ, examinarea nu va decurge în condiţii optime şi poate fi nevoie de repetarea acesteia. Astfel, sunt necesare o serie de instrucţiuni de pregǎtire.

-Cu 7 zile înainte de procedură este necesar să se întrerupă administrarea orală de medicamente pe bază de bismut sau fier.

-Cu 2 zile anterior explorării este interzis să se consume fibre vegetale (legume, fructe, seminţe sau cereale, indiferent dacă sunt crude sau gătite). Se pot mânca paste făinoase, pâine albă, supe cu găluşti sau tăiţei, lactate/brânzeturi, ou, carne albă. Din acest motiv, dacă pacientul suferă de diabet zaharat este de preferat să solicitate o programare în cursul dimineții.
În funcție de ora programării, ultima masă va fi cu o zi înainte, fie la prânz (pentru programările până la ora 14:00), fie seară (pentru programările după ora 14:00). După ultima masă mai este permisă doar ingestia de lichide limpezi, fără coloranți roșu sau violet – ceai îndulcit, apă minerală, sucuri limpezi, supă clară. Ulterior se bea și purgativul propriu-zis.
Ca regulă generală, purgativele băute seara trebuie să vină la cel puțin 6 ore după ultima masă, iar cele băute dimineața pot fi începute la ora 6:00 – 7:00. În ambele situații se beau în ritm constant, un litru/oră. Variantele de purgativ cel mai des folosite sunt: Clensia, Moviprep,Citrafleet,Picoprep,Fortrans.
Dacă pacientul dorește ca investigația să se desfășoare cu sedare este necesar să menționeze această opțiune în momentul programării. După intervenție, pacientul nu are voie să conducă mașina timp de 24 de ore. Este recomandat să nu ia hotărâri importante sau să semneze acte în ziua respectivă și, totodată, este recomandat să vină însoțit, dacă investig cu sedare.
Pacientul trebuie să se prezinte la unitatea medicală cu o oră înainte de programare, dacă se va efectua cu sedare profundă. În acest timp, se va efectua un consult preanestezic, necesar evaluării stării generale a sănătății pacientului și aprecierii riscului anestezic, efectuat de medicul anestezist.

Contraindicațiile colonoscopiei

1-DIVERTICULITA

2-SARCINA

Riscuri și complicații

Marea majoritate a procedurilor medicale implică și un anumit risc. Colonoscopia implică o serie de riscuri cum ar fi:

  • perforarea colonului/rectului;
  • pot exista reacții adverse la sedativele folosite pentru realizarea colonoscopiei;
  • sângerări abundente în caz de biopsie sau polipectomie.

Posibilele complicații ale colonoscopiei sunt rare, dar pot să apară. Sângerarea, mai ales după biopsie sau polipectomie este cea mai întâlnită și, de obicei, este minoră. În general, sângerarea se oprește spontan sau poate fi controlată endoscopic.
Este important ca pacientul să informeze medicul dacă apare durere abdominală severă, febră, frison sau sângerare rectală mai importantă după investigație. Sângerarea poate să apară și după câteva zile în caz de polipectomie.

Cât durează colonoscopia si cat de dureroasa este ?

-In medie 20-30 minute.
În cazul colonoscopiei efectuate cu sedare este nevoie de aproximativ o oră de recuperare și mai apoi se poate părăsi incinta medicală.

. În general, în majoritatea cazurilor, procedura este nedureroasă. Poate apărea un disconfort după prima jumătate a investigației când o mare parte din colon este destinsă cu aer.
Este posibil ca după efectuarea colonoscopiei să existe o senzație de balonare și, ocazional, crampe până când este eliminat complet aerul din colon. Se încurajează eliminarea gazelor astfel încât recuperarea să fie cât mai rapidă.

 

Dr.D.SAVOIU

Medic Primar Medicina interna